Demo “Relații”

Prietenia devine un punct central în perioada adolescenței și rămâne importantă și mai târziu, pentru adulții tineri. Poate ai întâlnit tineri cu care ai vrea să te împrietenești, dar nu știi cum sau poate ai deja prieteni, dar relația cu ei a trecut prin tot felul de turbulențe. Poate ai început să te întrebi dacă prietenii de acum sunt prieteni adevărați. Este de înțeles să te gândești, să ai felurite întrebări legate de prietenie, să trăiești variate emoții, de la bucurie, entuziasm la dezamăgire sau supărare. 

Scopul acestui modul este de a te ajuta să explorezi prietenia – prin a-ți clarifica propriile  nevoi și așteptări de la o relație de prietenie, prin a descoperi ce poți și ce este necesar să oferi pentru a avea o relație autentică de prietenie, prin a afla semnalele pentru o relație nesănătoasă. Modulul este construit din 3 secțiuni principale:

Definirea prieteniei: care te va ajuta să te cunoști mai bine ca prieten (ce nevoi ai, ce aduci într-o prietenie, ce este pentru tine prietenia, care este sistemul tău de prietenie)

Cum formez prietenii: care te va ajuta să descoperi și să exersezi pașii relevanți în crearea relațiilor de prietenie autentică

Menținerea relațiilor: care te va învăța cum poți clădi într-o prietenie pentru menținerea și solidificarea ei, incluzând tips&tricks despre comunicarea potrivită și rezolvarea de probleme într-o prietenie

I. Definirea prieteniei

Ce este prietenia, cum îmi definesc termenul?

Mai întâi este important să afli ce înseamnă pentru tine prietenia. Dacă știi definiția ta pentru prietenie, vei putea să-ți dai seama când o ai cu adevărat. Imaginează-ți că prietenia este un ecosistem, are multe elemente și mai mari și mici, toate sunt interconectate și se ajută unele pe altele susținând întregul. În viziunea ta din ce este alcătuit acest ecosistem al prieteniei?

Exercițiu: Te invităm să reflectezi asupra definiției tale pentru prietenie. Poți selecta din aspectele notate mai jos. Dacă sunt care nu se regăsesc în listă, le poți trece pe o foaie de hârtie.

Nevoile mele în ceea ce privește prietenia

Acum că ai definit ce înseamnă prietenia pentru tine, gândește-te care sunt nevoile tale în ceea ce privește prietenia. Poate ai nevoie să fii ascultat sau întrebat ce mai faci. Poate ai nevoie să ți se respecte timpul tău sigur/ă, să nu fii presat să răspunzi la anumite întrebări. Dacă identifici nevoile tale într-o prietenie, vei putea recunoaște când acestea îți sunt îndeplinite sau nu, iar când îți sunt neatinse, le vei putea comunica. Pentru a învăța să le comunici asertiv, vezi secțiunea Comunicare asertivă.

Exercițiu: În textul de mai jos marchează acele nevoi pe care le-ai avea într-o prietenie. Adaugă pe o hârtie și alte nevoi pe care le-ai identificat.

Exercițiu: Prietenia implică mai mult de o persoană, așadar gândește-te ce poți tu oferi într-o prietenie. Reflectează cum ești / ai putea fi tu ca prieten. Scrie despre tine ca prieten, ce oferi, ce faci, cum ești cu prietenii tăi.

Exercițiu OPȚIONAL: Dacă ai deja relații de prietenie, îți propunem un exercițiu pe care-l poți face împreună cu unul dintre cei mai buni prieteni ai tăi. Discutați pentru a afla și care sunt nevoile lui într-o prietenie și pentru a vedea în ce măsură îi sunt respectate de tine.

Sistemul meu de prieteni

Gândește-te la prietenii pe care îi ai. Poate că pe unii i-ai întâlnit în zona în care locuiești, poate pe unii i-ai întâlnit la școală, pe unii îi saluți dar nici nu mai știi exact de unde îi recunoști… 

Oamenii din jurul nostru pot avea roluri diferite.Unele dintre aceste roluri sunt mai constante, altele se mai schimbă și e firesc să fie așa. Unii oameni pot avea rolul de cunoștințe, alții sunt amici, unii sunt colegi, unii sunt prieteni și așa mai departe. Este important să știi care este rolul pe care cei din jurul tău îl au deoarece asta te poate ajuta să iei decizii mai bune cu privire la implicarea și timpul tău investit în relații, dar și de a avea mai multă grijă de tine și de timpul tău. Efortul pe care sunt dispus să îl depun pentru o cunoștință sau un amic este diferit de efortul pe care sunt dispus să îl depun pentru un prieten sau o persoană foarte apropiată. Și e în regulă să fie așa. Prin delimitarea acestor roluri te afli mai mult în controlul vieții tale, îți dezvolți mai mult independența și personalitatea.

Este posibil ca oameni diferiți să exprime diferit aceleași roluri. Cineva poate numește “amic” ce altcineva numește “prieten”. Nu există definiții bune sau rele în ceea ce privește aceste etichete, așa că în continuare, te vom ajuta să îți definești cât mai bine termenii tăi.

În continuare, te vom ajuta să îți definești cât mai bine rolurile care formează ecosistemul tău de prieteni.

Exercițiu: Selectează din următoarele exerciții care sunt comportamentele și abilitățile pe care le asociezi tu fiecărui rol. E în regulă să se suprapună unele comportamente sau abilități. Dacă mai vrei să mai adaugi altele, notează-le pe o foaie de hârtie.

friends1

friends2

Este în regulă dacă unele calități se suprapun între mai multe roluri – amic, prieten, cel mai bun prieten. Așa cum probabil observi, de la fiecare poți avea unele așteptări, așteptări care cresc odată ce acea persoană devine mai apropiată. Poate că ai și alte așteptări de la rolurile acestea care nu s-au regăsit în exercițiul de mai sus. Este important să știi cât mai bine ce înseamnă aceste roluri pentru tine.

Ia-ți un pic de timp. Gândește-te la ceea ce ai selectat. Reflectă aceste calități tipul de relație pe care îl ai cu cei din jur?

Indiferent de rolurile pe care le au persoanele din jurul nostru, de obicei ne ajută să ne gândim la ele.
Exercițiu: În continuare, notează specific persoanele care îți vin în minte. Este în regulă ca o persoană să fie în mai multe locuri și e în regulă dacă la unele căsuțe nu îți vine cineva în minte. Gândește-te apoi la aceste persoane și dacă observi că în ultima perioadă ai neglijat pe cineva semnificativ, nu ezita să îi scrii!