Ce este procrastinarea?

Ce este procrastinarea și de ce apare?

Andreea Aștefanei

            Ai ceva de făcut, dar te hotărăști să lași asta pentru mai târziu? Îți zici că te apuci când vei fi mai odihnit, vei avea dispoziția necesară sau când vei fi mai pregătit. S-ar putea ca și mai târziu să îți spui același lucru și să tot amâni până nu mai ai de ales, până când mai ai foarte puțin timp rămas până la deadline. Probabil am trecut cu toții printr-un scenariu asemănător de mai multe ori. Dar de ce? Ce este tot acest tipar? Procrastinare. 

            Procrastinarea  presupune ca, în ciuda consecințelor negative, să amânăm voit o acțiune propusă. (Klingsieck, 2013). De cele mai multe ori, se face o alegere conștientă între activități competitive: una e evitată în favoarea celei care presupune o recompensă imediată sau fuga de o experiență neplăcută (Dryden, 2000).  Alegem să ieșim cu prietenii în loc să lucrăm la proiectul pentru facultate sau job pentru că așa scăpăm pe moment de o sarcină care nu ne place și în plus, avem emoții pozitive/plăcute în grupul de prieteni. În loc să ne plictisim sau să ne simțim frustrați pentru că ia așa mult să terminăm, preferăm să ne simțim bine vorbind cu ceilalți.

            Aproximativ 15-20% din populația adultă (Harriott & Ferrari, 1996) și 50% din studenți cred că procrastinează până în punctul în care ajung să aibă stări neplăcute sau dificultăți (Day, Mensink & O’Sullivan, 2000). Nu procrastinăm doar în legătură cu sarcinile de la școală sau job, ci și în legătură cu aspecte care țin de dezvoltarea personală sau relații, cum ar fi să începem să facem sport sau să urmăm o dieta, să ne dezvoltăm cunoștințele într-un domeniu pe care îl valorizăm sau să ne implicăm mai mult într-o relație. Nu fugim doar de sarcinile care ne-au fost impuse, ci și de cele pe care noi ni le-am asumat voluntar.

Nu fugim doar de sarcinile care ne-au fost impuse, ci și de cele pe care noi ni le-am asumat voluntar.

            Printre consecințele cele mai frecvente ale procrastinării se numără: stresul (Stead et al., 2010), îngrijorarea (van Erde, 2003) și vinovăția (Pychyl et al., 2000). La locul de muncă, amânarea sarcinilor are efecte negative asupra abilității de a performa și progresa într-o profesie ceea ce poate duce la mai puține oportunități în carieră și mai puține promovări sau creșteri de salar (Steel, 2007). În cazul procrastinării academice, printre efectele raportate de studenți se numără afectarea funcționării cognitive și a calității produsului final (Steel, 2007)

De ce procrastinăm dacă în final ne face rău?

Cu cât conștinciozitatea e mai scăzută, cu atât e mai probabil să procrastinăm.

            Explicațiile urmăresc atât elemente care țin de felul nostru de a fi, de cât de motivați suntem, dar și care țin de tipul de sarcină pe care o evităm și de mediul în care procrastinăm.  

            Personalitatea

În ceea ce privește personalitatea noastră, conștinciozitatea și fațetele sale reprezintă aspectul care explică cel mai bine de ce procrastinăm (Steel & Klingsieck, 2015). Conștinciozitatea presupune tendința de a fi organizat, responsabil și să muncești din greu (American Psychological Association, 2007, p. 218), să îți controlezi impulsurile, să fii orientat spre scop, să planifici și să poți amâna recompensele (Roberts et al., 2009). Cu cât conștinciozitatea e mai scăzută, adică cu cât suntem mai impulsivi și ne e mai greu să ne auto-disciplinăm, cu atât e mai probabil să procrastinăm.

            Toleranța față de emoțiile negative

Cei care au multe emoții negative spun că amână din cauza anxietății: se simt foarte neplăcut când se gândesc la sarcină sau când o fac.

Steel & Klingsieck, 2015

Procrastinarea poate apărea ca un coping dezadaptiv în legătură cu emoțiile neplăcute. Cei care tind să simtă multe emoții negative spun că amână din cauza anxietății: se simt foarte neplăcut când se gândesc la sarcină sau când o fac (Steel & Klingsieck, 2015). Astfel, procrastinarea apare pentru că evităm emoțiile pe care ne e greu să le tolerăm. Dacă sunt anxioasă cu privire la noua coregrafie pe care o învăț și mă deranjează foarte tare că mă simt așa, s-ar putea să aleg să evit emoția prin a face altceva decât să exersez.

            Motivația scăzută

Un alt aspect important este cât ne motivați suntem. Pentru a fi motivați trebuie să valorizăm activitatea, să ne aștepăm să reușim să o realizăm, recompensa să fie imediată, iar dacă nu este, să putem rezista în a aștepta să vină (Rozental & Carlbring, 2014). Dacă oricare din ele e scăzută, motivația de a iniția acțiunea sau de a o finaliza va fi probabil și ea scăzută ceea ce va duce la frică și evitare și astfel la procrastinare (Grunschel, Patrzek, & Fries, 2013).

Dacă trebuie să învăț pentru examen, e foarte probabil să procrastinez pentru că învățatul nu îmi garantează 100% că voi lua nota dorită. Recompensa (nota sau cunoștințele dobândite) la care mă aștept apare după zile sau ani – când îmi finalizez studiile și sunt competent în domeniu. Poate că pentru mine nu contează ce primesc pentru că învăț: nu îmi pasă de note. Un alt motiv ar putea fi că nu cred că pot învăța (materia mi se pare prea grea, prea multă).

E mai probabil să procrastinăm în legătură cu o sarcină neplăcută, plictisitoare.

Ferrari & Scher, 2000

Dacă procrastinez în a face sport e probabil să fie pentru că procesul e unul neplăcut (obosesc) și îmi e greu să suport (nu îmi place când mă simt obosit). În plus, nu sunt atât de sigur că mă va ajuta, recompensele vin mult mai târziu (slăbesc sau sunt mai în formă după luni de zile) și prefer să fiu recompensat acum (mai bine mă uit la un film care îmi place sau mănânc niște ciocolată).

            Tipul de sarcină

Dacă procrastinăm nu înseamnă că nu avem intenția de a iniția sau finaliza sarcina, ci mai degrabă, avem dificultăți în a acționa așa cum intenționăm (Steel, Brothen, & Wambach, 2001). Vrem să facem sarcina, dar ne este greu. Din această cauza, importante sunt și aspectele ce țin de sarcina pe care trebuie să o realizăm. E mai probabil să procrastinăm în legătură cu o sarcină neplăcută, plictisitoare, neinteresantă și care necesită mult efort (Ferrari & Scher, 2000).

Acum că știi mai multe despre ce este comportamentul de procrastinare și de ce apare, te invităm să afli ce putem face pentru a procrastina mai puțin.

Apreciem că te menții informat. Vizitează-ne și pagina de Facebook, MentAid – Primul ajutor în sănătate mintală.


Day, V., Mensink, D., & O’Sullivan, M. (2000). Patterns of Academic Procrastination. Journal of College Reading and Learning, 30, 120-134.

Dryden, W. (2000). Overcoming Procrastination. London: Sheldon Press.

Ferrari, J. R., & Scher, S. J. (2000). Toward an Understanding of Academic and Nonacademic Tasks Procrastinated by Students: The Use of Daily Logs. Psychology in the Schools, 37, 359-366.

Grunschel, C., Patrzek, J., & Fries, S. (2013). Exploring the Reasons and Consequences of Academic Procrastination: An Interview Study. European Journal of Psychology of Education, 28, 841-861.

Harriott, J. S., & Ferrari, J. R. (1996). Prevalence of Procrastination among Samples of Adults. Psychological Reports, 78, 611-616.

Klingsieck, K. B. (2013). Procrastination: When Good Things Don’t Come to Those Who Wait. European Psychologist, 18, 24-34.

Pychyl, T. A., Lee, J. M., Thibodeau, R., & Blunt, A. (2000). Five Days of Emotion: An Experience Sampling Study of Undergraduate Student Procrastination. Journal of Social Behavior and Personality, 15, 239-254.

Roberts, B. W., Jackson, J. J., Fayard, J. V., Edmonds, G., & Meints, J. Conscientiousness. In: Leary M, Hoyle R, editors. Handbook of individual differences in social behavior. New York, NY: Guilford; 2009. pp. 369–381.

Rozental, A., & Carlbring, P. (2014). Understanding and treating procrastination: A review of a common self-regulatory failure. Psychology, 5, 1488.

Stead, R., Shanahan, M. J., & Neufeld, R. W. J. (2010). I’ll Go to Therapy, Eventually: Procrastination, Stress and Mental Health. Personality and Individual Differences, 49, 175-180

Steel, P. (2007). The Nature of Procrastination: A Meta-Analytic and Theoretical Review of Quintessential Self-Regulatory Failure. Psychological Bulletin, 133, 65-94.

Steel, P., & Klingsieck, K. B. (2016). Academic procrastination: Psychological antecedents revisited. Australian Psychologist, 51, 36-46.

Steel, P., Brothen, T., & Wambach, C. (2001). Procrastination and Personality, Performance, and Mood. Personality and Individual Differences, 30, 95-106

van Eerde, W. (2003). A Meta-Analytically Derived Nomological Network of Procrastination. Personality and Individual Differences, 35, 1401-1418. Wohl, M. J., Pychyl, T. A., & Bennett, S. H. (2010). I forgive myself, now I can study: How self-forgiveness for procrastinating can reduce future procrastination. Personality and Individual Differences, 48, 803-808.