Ce spun datele științifice despre Primul Ajutor în Sănătatea Mintală?

Cum ar arăta comunitățile în care sănătatea mintală ar fi cel puțin la fel de apreciată ca și sănătatea fizică?


Conceptul de „prim ajutor” este deja relativ bine stabilit în mintalul colectiv. Este puţin probabil ca un adult, trăind într-o comunitate, să nu fi auzit de primul ajutor – fie prin ştiri, anunţuri, prieteni sau chiar prin participarea la unele programe de prim ajutor. Chiar dacă e de la sine înţeles că acest concept se referă la primul ajutor fizic, el acoperă însă o arie mult mai mare.

De ce ar fi important și relevant să știm despre aceste programe de Prim Ajutor în Sănătate Mintală? Pentru că datele Organizației Mondiale a Sănătății ne spun următoarele cu privire la România și la Uniunea Europeană:

  • În România, în medie, 37% din fondurile pentru indemnizaţii sociale şi dizabilităţi e îndreptat înspre persoane care suferă de o tulburare mintală;
  • 9 din 10 oameni care au probleme legate de sănătate mintală susţin că au fost afectaţi de stigmatizare şi discriminare, iar 7 din 10 susţin că din cauza stigmei şi discriminării au încetat să mai facă activităţi pe care înainte le făceau (ex. să meargă la lucru);
  • Mai mult de jumătate din tulburările mintale ale adulţilor încep să se dezvolte înainte de vârsta de 14 ani. Cu toate acestea, deşi e universal acceptată ideea că prevenţia joacă un rol crucial în prevenirea tulburărilor mintale grave, la nivel european doar 1% din bugetul alocat sănătăţii mintale e îndreptat înspre crearea şi susţinerea programelor de prevenţie.


Ceea ce observăm din aceste date este o mare discrepanță între modul în care tulburările mintale afectează indivizii comunității și modul în care resursele sunt distribuite pentru a corecta această discrepanță.

Gândește-te pentru o clipă: cum crezi că ar arăta o comunitate în care indivizii ar participa activ, fiind mai atenți la cei din jurul lor, reducând din impactul negativ al dificultăților emoționale?